loading

Omletă la cuptor (Fritatta) cu ardei copt și telemeaPosted by On

Când trebuie să gătești pentru mai multe persoane dimineața, încearcă fritata. Este o rețetă italiană, nicidecum spaniolă; cea spaniolă are un alt ingredient, la fel de important ca ouăle: cartoful. Dar despre asta putem să discutăm și altă data! Să revenim la cea mai ușoară omletă. Mai jos este una din combinațile mele preferate.
În schimb, știi care este partea cea mai bună? Iese bună indiferent de ingrediente… și așa descoperi combinații noi. Recomand din suflet să folosești hârtia de copt, asta dacă nu ai cumva tava super mega anti aderență. Să cureți omletă de pe fundul tăvii nu este cea mai drăguță activitate. Tried and tested!
P.S. Dacă nu vrei să prăjești ceapa, poți pune direct în compoziție o ceapă verde tăiată oblic.

Pentru 3-4 persoane ai nevoie de:

  • 6 ouă + 2 lingrui de apă sau lapte
  • 1 ardei copt tăiat fâșii
  • 50gr telemea
  • 1 ceapă
  • 2 lingrui de ulei
  • sare, piper
  • oregano și busuioc uscat

Instrucțiuni:

  1. Se bat ouăle cu apa sau laptele.
  2. Într-o tigaie se călește bine ceapa tăiată peștișori cu un praf de sare. Dacă se vrea, împreună cu o lingriță de zahăr și una de oțet se poate carameliza.
  3. Se adaugă ardeii copți și se amestecă bine. Se ia de pe foc.
  4. Se lasă 1 – 2 minute, apoi se toarnă peste ouă împreună cu sarea și piperul.
  5. Se unge cu unt/ulei o hârtie de copt, se toarnă compoziția,se pun cuburile de telemea,  se presoară cu busuioc și oregano și se dă la cuptor – foc mediu pentru aproximativ 20-30 de minute.( Depinde de grosime.) Poftă bună să aveți!

 

 

 

Mic DejunVegetarian

ardei coptardei grasitalianoreganoouatelemeavegetarian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *