De când am descoperit că midiile congelate chiar pot avea un gust bun, am început să experimentez tot mai mult. Asta este una din preferatele mele. Dacă vrei o cină ușoară sau un tapas/aperitiv pentru când îți vin prietenii, trebuie neaparăt să încerci rețeta asta. Având în vedere că fructele de mare congelate sunt preparate înainte, eu nu le decongelez înainte de a le pune în tigaie. Dacă ai cumvanorocul să găsești niște midii proaspete, o să arate de milioane! Urmezi acelasi process, si vei lăsa midiile până când se vor deschide toate.
În articolul trecut, când am descoperit delicioasa supă am zis cam ce midii congelate mi-au plăcut mie cel mai mult, și cam de unde le iau. Și crede-mă, reportul calitate -preț e extraordinar de bun! O pungă de 270 de grame ajunge cam pentru 2 persoane ca fel principal.
Ai nevoie de:
- 1 ceapă medie
- 3 căței de usturoi
- 1 lingură de unt
- 1 pungă de midii congelate (270gr)
- 2 linguri de lapte de cocos dacă este foarte gras, dacă nu, un sfert de cană
- zeama de la o jumătate de lămâie
- sare, piper
Instrucțiuni:
- Se taie ceapa și usturoiul mărunt.
- Se topește lingura de unt, și se pun la călit cam 2 minute, la foc mic până când ceapa capată o culoare translucidă.
- Se adaugă midiile. Eu le-am pus congelate având în vedere că sunt deja prefierte.
- Se amestecă bine, și se lasă cam 3- 4 minute. Se adaugă laptele de cocos si se mai lasta 5 minute, să scada puțin sosul. Se poate adauga și puțină apă în cazul laptelui de cocos gras.
- Se pune zeama de la lămâie și se potrivește de sare piper.
- Se servește alături de pâine prăjită. Poftă bună să aveți!