Cartofii ăștia dulci sunt fenomenali. Sunt cea mai bună combinație între un dovleac și un cartof. Unde mai pui că sunt foarte bogați în vitamina A, cea responsabila pentru menținerea sănătoasă a dinților, pielei și a țesuturilor moi etc. Ideea e ca chiar sunt buni pentru tine și pentru stomac. Inafară de conținutul mai mic de carbohidrați, să știi ca nu sunt cu mult mai sănătoși față de cei albi. Mie îmi plac la nebunie copți sau prăjiți, însă nu mă dau în vânt după textura piureului.
Miso este o pastă fermentată din boabe de soia, specific japoneză cred. Merită să o ai în frigider având în vedere că este extrem de versatilă. Și rezistă destul de bine. Si are o aroma foarte foarte placuta. O poti folosi pe pui, pește, tofu, stir fry ce mai, e super versatilă. Dar hai sa trecem la treabă:
Cum se face:
Se ia cartoful dulce se curață și se taie bețișoare. Apoi se face o pastă din amidon de porumb si apă, ratie 1 la 1. Eu am pus cam 3 linguri rase de amidon si 3 de apă pentru un cartof. Se trec cartofii dulci prin tot amestecul ala bine-bine. Se încinge uleiul si se prăjesc la foc mediu până când capată o culoare aurie cam 6-8 minute. Se presoară sare peste ei.
Maioneza cu miso: am luat o linguriță de pastă miso si am combinat-o cu o lingură de apă fierbinte. Am amestecat bine apoi am adăugat o lingură de maioneză. Daca nu vrei sa fie asa apoasă ca a mea (eu o prefer mai mult ca un dressing) pune mai puțină apă.
Pofta bună să ai!