Skip to main content

Prima oara când am mâncat acești tăiței absolut delicioși a fost în Londra când din încercam să caut cu disperare tăițeii Mei Fun, sau după cum toți îi știm spaghetele de orez de pe la toate restaurantele chinezești. Tot ce am găsit a fost Singapore noodles, scria clar rice noodles așa că am zis ce poate fi altceva? Dar după inițiala dezamăgire am fost extraordinar de încântată de gustul mult mai fresh și aromele mult mai intense.

Tradițional, singapore noodles se fac cu carne tocată de porc si creveți, dar având în vedere că nu aveam așa ceva prin frigider i-am făcut vegetarieni. Când am văzut că nu am nici măcar un ou am zis clar că această rețetă va deveni vegană. Voi fi fată conștiincioasă și nu voi pune și rețeta originală. Dar până atunci vă lăs cu ideea asta. Să nu te sfiești la legume, folosește mai tot ce ai prin frigider.

Sosul de soia a devenit un ingredient comun și acceptat, dar sosul de peste mai puțin. Se poate face această rețeta fără el dar să știi că va reduce din intestitatea aromelor. Dacă nu ai folosit sos de pește până acum, să nu te sperii de miros. El va aduce o noua dimensiune mâncării ajutând la obținerea efectului de umami si așa te vei apropia de gustul minunat al ”singapore noodles”

De ce ai nevoie pentru 2 persoane:

  • 100 grame tăiței de orez subțiri, preferabil
  • 3 căței de usturoi
  • ardei iute proaspăt – roșu sau verde
  • 1 bucată de ghimbir proaspăt cam de 5 cm
  • 1 ardei gras roșu
  • 1 morcov mediu
  • 1 mâna de ciuperci uscate – 20 de grame sau 250/300 de grame de ciuperci proaspete
  • 1 mână de mazăre congelată
  • 1 linguriță de sos de pește sau chiar 2 dacă îți place
  • 2 linguri de sos de soia
  • 1 linguriță de zeamă de lămâie
  • 1 lingurință rasă de zahăr
  • 1 linguriță de curry – cu vârf dacă îți place

Cum se face:

  1. Se lasă tăițeii în apă clocotita cam 3 minute, sau cu un minut mai puțin de cât screi pe ambalaj.
  2. Ciupercile se pun la înmuiat pentru 15 minute pentru a se hidrata.
  3. Se amestecă sosul de soia cu sosul de pește, zahărul și zeama de lămâie. Dacă vrei o aromă puternică de usturoi, poți adăuga un vârf de usturoi pisat.
  4. Se încinge uleiul de floarea soarelui și se pun cățeii de usturoi pisați, ghimbirul ras și ardeiul iute tăiat mărunt.
  5. După 30 de secunde se adauga ardeiul și morcovul tăiat fâșiuțe. Se lasă la foc mare amestecând viguros pentru cam un minut, maxim două. Legumele trebuie să își mențină forma și să fie ușor tari, nu crude. Daca folosești și ciuperci proaspete, le poți adăuga acum.
  6. La sfârșit se adaugă mazărea congelată și urechile de lemn scurse și se amestecă cam 20 de secunde.
  7. Se adaugă tăițeii, sosul amestecat și curry-ul. Se amestecă viguros.
  8. Poftă bună să aveți!

Leave a Reply