Skip to main content

Supa asta cremă are gust mai bun când e frig afară. Deși poate dura până când se face, să știi că nu trebuie să stai mult lângă ea. Treaba merge cam așa: se dau ingredientele la cuptor, pe rând, apoi se pasează totul în blender cu puțină apă sau supă de legume, depinde de preferințele tale.

Pentru supă eu folosesc cubulețe instant, dar mult mai puțin decât scrie pe pachet. Spre exemplu, pentru rețeta de mai jos am folosit o căniță, că nouă ne place sa fie densă. De asta recomand să adaugi puțin câte puțin.

Ceea ce iese e o minunăție de supă, cremoasă tare și dulceagă. De asta am ales să contrabalansez aromele dulci ale dovleacului și cepei, cu ceva acid cum ar fi mărul și puțină iuțeală care să te surprindă. Astfel primele arome pe care le vei simți va fi cea a dovleacului, după care va ieși pușin la iveala subtilitatea mărului și a fenicului și la sfârșit acel gust de ardei iute.

Supa fără pâine nu are rost. În loc de crutoane, cel mai bine ia o pâine proaspătă cu miez moale. Eu am făcut o focacia, dar încă mai lucrez la rețetă înainte să o împărtășesc cu voi.

Pentru 4 porții ai nevoie de:

  • 1 ceapă roșie medie
  • 1 dovleac de copt mediu – cam de 1kg, 1kg jumătate
  • 3 căței de usturoi
  • 1 măr mare verde, sau 2 medii – mere mai acre
  • 1/2 linguriță de fenicul
  • 1/2 linguriță de fulgi de chili – opțional, după gust
  • 1 căniță de supă de pui sau de apă
  • frunze de salvie
  • sare, piper

Cum se face:

  1. Se taie dovleacul în jumătate, se curăță de semințe și se lasă la copt aprocimativ 40 de minute acoperit cu o folie de aluminiu.
  2. Se adaugă ceapa taiată in 3- 4 rondele mari, usturoiul și mărul tăiat in 4.
  3. Se lasă descoperit cam 20 de minute.
  4. Într-un blender se pasează toate împreună cu condimente și  supa de pui sau apă.
  5. Se pot prăji ăn ulei, cam 2 secunde, frunzele de salvie și se pun pe deasupra.
  6. Poftă bună!

Leave a Reply