Skip to main content

Personal eu nu mă prea dădeam în vânt după morcovi, dar de când am descoperit această rețetă au devenit preferații mei. Nici nu credeam că morcoul poate fi atât de bun. Marea mea inspiratie a venit din niște rețete adunate la sfârșitul cărții lui Gordon Ramsey, despre idei de garnituri. Și de atunci morcoveii ăștia pot să zic că au surprins mulți oameni.

Secretul este să îi fierbi în supă. Da da, ai auzit bine. În supă. Dupa care, când îi dai la grill, căldura puternică de sus îi va face să se caramelizez, avand în vedere că i-ai dat și puțin cu zahar. Da da, ai auzit bine: supă și zahăr. Si ca încă un mic secret, în supă poți pune și o foaie de dafin. Ies demențiali!

Penru o persoană ai nevoie de:

  • jumătate de cană de couscous
  • 1/2 linguriță curry
  •  ceapă mică
  • un pumn de mazăre congelată
  • un pumn de merișoare uscate
  • 3 -4 morcovi
  • 1 litru de supă de pui/legume
  • 1 linguriță de zahăr
  • ulei
  • sare, piper

Instrucțiuni:

  1. Se taie morcovii, pe lung, în jumătăți sau sferturi.
  2. Se fierb pentru maxim 10 minute în supă de pui.  Trebuie să nu fie foarte fierți, în nici intr-un caz sa nu îi poți tăia cu furculița. În ultimele două minute se poate adauga și mazarea congelată pentru a fierbe.
  3. Se scurg și se lasă la aburit, într-o sita aproximativ 5 minute. Nu se aruncă supa în care au fiert.
  4. Se pun într-o tava, cu o lingură de ulei. Să nu stea unii peste altii. Se presoară lingurița de zahăr pe deasupra.
  5. Se dau la grill până când se caramelizează pe deasupra. Se intorc și se mai lasă aproximativ 5 minute.
  6. Couscous-ul se pune într-un castron și se amestecă cu praful de curry.
  7. Se toarnă supa în care au fiert morcovii până când couscous-ul este acoperit (cam un deget).
  8. Se lasă cam 5 minute, sau până când este absorbită toată apa.
  9. Într-o tigaie se încinge cele două linguri de ulei și se prăjește ceapa până când are marginile maronii. Să fie ușor crocantă, dar nu arsă.
  10. Se adaugă couscous-ul, mersioarele și mazărea împreună cu sare și piper.  Se amestecă și se ia de pe foc.
  11. Se pun morcovii pe deasupra și se servesc.  Merge numai bine cu un sos de iaurt.
  12. Poftă bună să aveți!

Leave a Reply