Nu știu alții cum sunt dar de câte ori ma întorc acsă chiar și în plină iarnă, mama face rost de niște bureți. De obicei tatăl meu îi culege (obicei pe care nu l-am prins încă) și pastrează un pachețel înscripționat frumos „Cosmina” pentru când oi trece pe acasă, având în vedere ca’s scumpă la ochi. Dacă nu, fac ei cum fac si când cineva pomenește de niște bureți hop si ei.
Ar fi pacăt să nu împărtăsesc rețeta mamii, care este deosebit de gustoasă. Bineînțeles, nu este cea mai obiectivă părere, dar să știi că merită tot cei 400 de kilometrii. Banuiesc că se pot folosi și ciuperci normale, dar pentru un gust superb ai nevoie de niște bureți. Pe hribi dacă pui mâna e superb, dar cumva bureții au aroma lor specifică, nu la fel de intensă.
O să schimb puțin formatul rețetei si o să o v-o scriu cuvânt cu cuvânt din gura mamei, pe care Claudia o cheamă. Se ia o ceapă mică cât mâna și se taie mărunțel. Se călește în niste unt, dar neapărat la foc mic. Dacă o faci așa, și ai grijă să nu se rumenească va da o dulceață nemaipomenită. Apoi iei bureții, câti ai (am ajuns la un conses de 500 de grame), și îi pui. Dacă cumva îs congelați, îi pui așa. Când lasă apă adaugi cam o căniță de apă fierbinte. Și le lași cam cât îți poftește inima. De le vrei mai zemoase stângi mai rapid. Eu le las așa pe foc să prindă un sos, că burețelu încheagă sosul frumos. Dacă nu vrei sos deloc, doar prăjiți nu mai adaugi apă. Înainte sa stingi adaugă ustroi pisat, un cățel-doi.
Poftă bună să aveți!
