Now Reading
Tartar de roșii

Și nu este doar o simplă salată de roșii! Eu am încercat tartarul de vita anul acesta și pot spune ca a fost dragoste la prima înghițitură. Am ajuns in Lyon și mi-ar fui absolut jenă să plec din una dintre cele mai recunoscute capitale gastronomice fara să încerc un clasic. Și nu am fost dezamăgită. Trei grămezi sănptoase condimentate diferit, dar la fel de robuste ca arome. Și de la prima înghițitură te convinge că ceva atât de primordial precum carnea crudă poate să fie servit atât de elegant, cumva ștergând sălbăticia gestului.

Să îl fac singură acasă încă nu mă bag că sunt un mic novice cînd vine vorba de carne de vită. Dar am găsit ceva foarte, dar foarte asemănător. Nu o să zic că vei crede că e vită, că știm amândoi că nu e adevărat. Sunt roșii. Roșii care îți amintesc de un tartar. L-am servit la unul din brunch-urile noastre și a fost o reactie foarte plăcută la el, lumea zicând că e “meaty”. Pentru mine asta înseamnă că a trecut testul și că poate fi împărtășit cu voi.

Înainte să citești, să știi că nu e o rețetă rapidă. Dacă te duci pe la ai tăi și te plictisești poți să o iei pe maicătă alături și să povestiți în timp ce decojiți aproximativ 3 kilograme de roșii și le tăiați. Poate fi o activitate asemănătoare cu coptul vinetelor, cu pregătire de dimineață, încinsul cuptorului și treburi migăloase.

Pozele astea minunate sunt facute de Andreea Boros care ne imortalizează de fiecare dată brunch-ul.

See Also

Ai nevoie de:

  • 3kg de roșii cărnoase și coapte bine
  • 1 ceapă mică roșie
  • 2 castraveciori în oțet mici
  • 1 lingură de capere
  • 1-2 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • 1 linguriță de oțet balsamic – opțional
  • sare, piper
  • busioc proaspăt pentru decor

Cum se face:

  1. Se iau roșiile și se opăresc în apă clocotită. Maxim 1 minut. Se scot și se decojesc.
  2. Apoi se taie roșiile in felii ca pentru salate, Se scoate miezul, să rămână doar partea carnoasa din felie fără zeamă.
  3. Se pune într-o tavă o folie de copt unsă cu puțin ulei și se pun feliuțele distanțante. Sare și o lingură de ulei și se dau la cuptor pentru 40 -60 de minute. Foc mediu, raftul din mijloc,
  4. Se scot și după ce se răcoresc se taie în bucăți mari ca pentru tartar.
  5. Ceapa se taie mărunt, impreună cu castravetele. Se amestecă cu roșiile și se adaugă caperele puțin mărunțite.
  6. Se potrivește cu ulei și apoi se servește cu pâine

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll To Top