Now Reading
Salată de alge cu susan și usturoi

Știi că la Plafar găsești alge marine (Kelp) la un preț foarte avantajos? Costă cam 5 lei și mi se pare că sunt încă nedescoperite. Eu am început să le folosesc mai la orice, de la supe la salate și chiar și în stir fry-uri. Singurul dezavantaj e că trebuie să le hidratezi jumătate de oră în apă rece, ceea ce nu le face neapărat potrivite pentru o masă rapidă.

De obicei pentru salata de alge îmi place la nebunie să folosesc ulei de susan. În schimb m-am gândit să fac rețeta asta cât mai accesibilă. Uleiul de susan nu este cel mai ușor de găsit. Da este cel de la Carrefour, dar e apă de ploaie.

Dacă nu ai mai folosit alge până acum procesul e simplu. Le scoți din pungă, le pui în apă rece după care te întoci după jumătate de oră. Le clătești bine-bine că o să fie puțin alunecoase și le guști. În salate mie mi se par bune așa, dar le poți opări dacă le vrei mai moi.

See Also

Ai nevoie de:

  • 1/5 de pachet de alge kelp
  • 2 linguri de ulei
  • 1 cățel mic-mic de usturoi dat prin răzătoare sau pisat
  • 1/2 lingură de zeamă de lămie
  • sare
  • puțin zahăr (jumătate de linguriță chiar și mai puțin)
  • 1 linguriță de susan, chiar 2

Cum se face:

  1. Se înmoaie algele în apă rece, după care se clătesc bine-bine. E explicat puțin mai sus.
  2. Într-un castronel se amestecă uleiul cu usturoiul, zeama de lămie, zahăr și sare. Se gustă.
  3. În o tigaie se rumenesc semințele de susan la foc mic până capătă o culoare aurie.
  4. Se pun algele, dressingul se amestecă și se decorează cu semințele de susan.
  5. Poftă bună!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll To Top