loading

Salată cu pui și baconPosted by On

Deși pe subCapac sunt destule rețete de salate, eu încă mă consider stângace în creearea lor. Așa că să nu ai mari speranțe pentru ceea ce urmează. E o salată simplă, al naibii de gustoasă care te satură. Cea mai buna parte e că e bună și rece și calda. Mie îmi place să o iau la muncă în zile aglomerate. O pui într-un borcan, dressingul primul la bază, apoi pui puiul, brânza și baconul, apoi la sfârșit pui frunzele de rucola, ca să se mențină proaspete.  Înainte să mănânci, zgudui borcanul bine și când îl răstorni în farfruie ai o salată de mai mare dragul!

Pentru o persoană ai nevoie de:

  • 200 gr pipet de pui
  • 4 felii de bacon subțire
  • 30-50gr de brânză cheddar (sau parmezan)
  • o mână mare de rucola
  • 3 linguri de ulei de măsline extravirgin
  • 1 lingură de oțet balsamic
  • sare, piper

Instrucțiuni:

  1. Se ia pieptul de pui și se bat bine până când ajunge la aceiasi grosime. Se unge cu o lingură de ulei de măsline, sare și piper și se pune pe grill. Dacă nu ai grill merge de minune și în tigaie.
  2. Puiul se lasă la foc mediu până când capătă o culoare albă uniformă, aproximativ 5 minute, apoi se întoarce și se mai lasă 3-4 minute. Totul depinde de grosimea pieptului.
  3. Baconul se pune în o tigaie fără ulei la foc mic să se prăjească, sau se dă la grill în cuptor până când devine ușor crocant.
  4. Se face un dressing din 2 linguri de ulei de măsline extravirgin și una de oțet balsamic. Se amestecî bine și se potrivește de sare și piper.
  5. Se pune rucolla spălată, se așează puiul după ce a stat 1 minut să se răcească, baconul și cheddarul ras, sau tăiat fâșii mari. Se adaugă dressingul și poftă bună să aveți!

 

PrincipaleSalate

baconcheddarpuirucolasalata

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *