loading

1 masă, 2 persoane, 10 lei: Paste cu sardine și măslinePosted by On

De ceva timp tot mă gândeam că nu de puține ori se întâmplă să rămâi ușor strâmtorat până în ziua de salariu, mai ales când esti proaspăt angajat sau student. Și nu ai nici pachet de acasă. Și cât am stat și am rumegat-o, am venit cu un fel de provocare pentru mine: oare ce mâncare poți face din … 10 lei? Care să și sature două persoane, pentru că mie cel puțin, mi-e urât să mănânc singură. Având în vedere că e aproape imposibil să gătești cu 10 lei, trebuie să ne bazăm pe o cămară esențială: sare și piper, ulei și oțet, făină și zahăr. Atât. Practic ce mai rămâne după ce chiar se termină toată mâncarea. Și ca să mă credeți pe cuvânt voi posta și bonul de cumpărături. Deasemenea, voi încerca să evit promoțile pentru autenticitatea experimentului. Cât despre magazine voi încerca să le variez pe cât posibil.

Săptămâna asta am folosit doar 8 lei pentru aceste superbe paste. Trebuie să îți spun de la început că nu sunt paste cu foarte mult sos, dar sunt foarte aromate. Spre deosebire de anșoa, sardina nu are un miros și gust așa puternic și mie mi s-au părut perfecte. Dar, ca idee, de cei 2 lei rămași poți lua o lămâie și să o storci la final, pentru o aromă mai fresh. Recomand spaghetele pentru acest fel de mâncare. Deși ai zice că nu e nici o diferență să știi că nu ies la fel de gustoase cu penne spre exemplu,  având în vedere că nu vor ține atât de mult sos.  Săptămâna asta cumpărăturile le-am făcut de la Lidl.

Lista de cumpăraturi:

  • 1 pachet de spaghete din grâu dur
  • 1 cățel de usturoi
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 pachet mic de măsline
  • 1 conservă de sardine în ulei
  • 1 chiflă

Ai nevoie de:

  • 80-100 gr paste
  • 4 căței de usturoi
  • 1 conservă de sardine
  • pătrunjel
  • măsline verzi
  • 1 chiflă

Din cămară

  • 2  linguri de ulei de floarea soarelui /măsline
  • sare, piper

Instrucțiuni:

  1. Se fierb pastele în apă clocotită cu sare. Aldente.
  2. Chifla se dă  prin răzătoarea mare pentru a face firmituri. Să nu fie fin ca pesmetul ci cu bucăți mai mari.
  3. La foc mic, într-o tigaie se pun firmiturile și o lingură/două din ulei din conservă și un cățel de usturoi tăiat mărunt. Se amestecă și se lasă pe foc până când pâinea devine aurie-brună. Se pune deoparte.
  4. Se scot sardinile din ulei și cu mâna se desfac în doua și se scoate coloana. Ea este comestibilă și moale, dar mie personal nu îmi place deloc. Aveți grijă cu sardinile ca sunt foarte sfărmicioase.
  5. Se încing 2 linguri de ulei de floarea soarelui în tigaie la foc foarte mic. Se pun cei 4 căței de usturoi tăiați mărunt și se lasă cam un minut. Să nu ardeți usturoiul că va fi amar. Trebuie doar să își schimbe culoarea.
  6. Se adauga bucațile de anșoa.
  7. După 30 de secunde se adaugă și pastele și se amestecă bine. Se poate pune și o lingură de ulei din conservă în acest moment. Se potrivește de sare.
  8. Se pune pe o farfruie și se pun firmiturile de pâine, pătrunjelul tăiat marunt, masline și piper din abundență! Poftă bună să aveți!

Ah, să puneți firmiturile de pâine înainte să mâncați că se vor îmuia după și își vor pierde farmecul. Și prin farmec mă refer la rostul lor în mâncarea asta, să adauge o textură.

 

 

10 leiPaste și Boabe

maslinepastepatrunjelsardineusturoi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *