loading

Lipa-lipa prin Oradea: Unde să mănânciPosted by On

Oradea de mult mă pasiona și tot tânjeam să îl vad mai ales că am auzit numa’ de bine în ultimul timp. Să nu te sperii, că nu o să fie un post dedicat orașului și obiectivelor turistice ci va fi axat pe unde ne-am plimbat papile gustative și de unde am plecat cu zâmbetul pe buze și burțile pline. Nu știu dacă are rost să mă repet, dar o fac în orice caz: acest post nu este unul sponsorizat.

Oradea este un oraș cochet cu un potențial uriaș. Dacă nu știi, eu stau în Cluj, fugită de la Iași. Am fost impresionată de Cluj, dar nici nu vreau să mă gândesc ce minunăție de oraș va fi Oradea când își va termina de renovat centrul, care este destul de geneoros și care îți clătește ochii cu niște arhitecturi impresionate în stil baroc și art nouveau.

Bineînteles, piața centrala e primul loc pe care îl vizitezi. Trebuie să dai o tură prin Palatul Vulturul Negru, care e ogalerie închisă, tichisită de baruri. Seara mai ales are un iz de centru vechi de Bucuresti în ceeea ce privește volumul muzicii și e puzderie de tineri. Nu o fi eu mai în vârsta dar de la ora 10 nu am văzut pe nimeni mai mare de 20 de ani. Ceea ce nu e un lucru neapărat rau, aduce un pic a atmosferă de liceu și facultate fără griji. Se lasă cu dans, muzica este de club, dar nimic special. Merită totuși o bere.  Te mai impleticești pe o pietonală cum ieși din palat, unde dai de o cafenea tare draguță de afară pe nume The Dripper. Tocmai ce citisem că și-ar fi donat încasările pentru restaurarea palatului ce recent a ars în Oradea. Eu nu beau cafea, dar sunt mare amatoare de ceai. Cu bănuții în mână am stat în fața tejghelei cam 5 minute în timp ce un tip făcea cafea și ea tot servea. Nici un salut, nici un hei, durează puțin. Situația devenise inconfortabilă, așa că am ieșit fără ceai. Am fumat o tigară, în timp ce Henrietta a reușit, cumva, nu știu cum, să facă rost de un cappucino. Aveau cafea boabe de la Olivo, care în Cluj e detul de apreciate,dar aparent era foarte slabă. Eu acum nu mă pot pronunța dar Henrietta zice că nu i-a plăcut și că parcă era îndoită cu apă.

În drum spre prânz am mai dat de o pietonală; aparent orădenilor le place să se plimbe. Acolo am găsit este cel mai frumos palat din Oradea. Poate nu cel mai frumos, dar e preferatul meu. In stilul seccesion, care este stilul Art Nouvea, editia germana, este de un alabstru care animă toată strada. Palatul Moskovits îi spune. Am ajuns la locul cu pricina care se numește Via29. Am vrut să încercăm MEATic a lu’ Hădean, dar cumva ăsta s-a prins de noi. Nu voi comenta despre amenjare, că nu prea era. O terasă inchisă cu mese mari, scaune confortabile e pe gustul tutror. Tipul care ne-a întampinat abia aștepta să se termine ziua, dar spre norocul nostru ne-a servit altcineva, cu zâmbetul pe buze, foarte pricepută. Vinul rose s-a adus cum trebuie, cu o carafă cu gheață și cu o pură ce făcea imposibilă scurgerea pe lânga; un mare plus. Și meniul… dar ce meniu; foarte, dar foarte variat care includea și paste făcute de casa. Eu nu m-am abținut și am luat ravioli cu sepie umplute cu creveți într-un sos de smîntână și mărar. Un pic cam groase pentru gustul meu, dar nu deranjant. am fost mulțumită de umplutura generoasă. Patricia a luat cel mai bun pui. Umpulut cu avocado și cu o crustă crocantă, a fost de vis. Henriettei i s-a adus file-uri de păstrav cu niște legume trase la tigaie care aveau cantitatea perfectă de usturoi. După o masă îndestulată ne-am tratat cu 3 lava cake-uri. Și ce lava cake-uri. Puse pe un crumble de biscuiți, bogate la gust dar nu extrem de dulci, cu o spumă de fructe de pădure și înghețată, a fost un răsfăț. Era pe lângă și o smochină și kaki, dar sincer nu prea ajutau dar nici nu deranjau. A fost printre cele mai bune lava cake-uri. Parol.

 

Într-o dimineață am gătit acasă 3 omlete simple, dar am zis că totuși trebuie să fie un loc fain de ciugulit ceva și așa am găsit și Snoozz. Mi s-a lipit de suflet prin căldura oamenilor de acolo. Foarte simpatici, am fost întămpinate de parcă am fi venit aoclo în fiecare dimineață. Meniul de cafea era extins așa cum îi șade bine oricărei cafenele, alături de niște bagel-uri ce porneau de la 9 lei,cea cu ou și avocado. Da da, 9 lei. Aveau shoturi de ghimbir, pe care eu și Patricia rapid le-am dat pe gât. Cafeaua bună, locul cald. Era de o simplitate ce îți aducea confort fără briz-briz uri inutile și tablouri ieftine atârnate peste tot. Cu o energie molipsitoare ne-au fost aduse 3 bagel-uri perfect de calde, cu o crusta ușor crocantă și interior moale, cu mult somon și cremă de brânză pufoasă. Apă  din partea casei, un lucru care mă bucură enorm.

O zi la Nymphea e obligatorie dacă treci prin Oradea și vrei să te relaxezi. Am plănuit să mâncăm după, dar cum nu mai puteam de foame mi-am făcut curaj și mi-am luat o porție de cartofi prăjiți din compelx, care nu mi-au picat prea bine. Ne-am oprit la Rivo, pe malul Crișului, să încercăm să reparăm cumva greseala ce-o făcusem. Și acolo s-a terminat toată distracția. Trei mese în restaurant și totuși noi am așteptat după meniuri cam 5-10 minute. O scârbă în cuvinte și o lehamite mai mare nu am văzut în orășelul ăsta. Nu ne-am ridicat, fiind prea flămânde. Am încercat să zîmbim noi, să o înveselim dar nimic domn’le, nimic. Fiecare ok era spus cu juma de gură. Am așteptat și după mâncare. Era etalată frumos în spatele nostru, dar n-avea cine să o aducă. Și a venit într-un final, că aproape că mă duceam să mi-o iau siingură. Midii la un preț foarte bun, 35 de lei, calitative, mari și cărnoase ar fi putut fi nițel mai bine curățate, dar nu mă plâng. Sunt printre cele mai bune pe care le-am servit departe de malul mării. Puncte în minus că nu au venit acompaniate de o pâine, baghetă sau orice prăjit să înmoi în sosul divin. Am cerut până la urma și am primit niște felii subțiri de pâine banală. Gulașul a spus Henrietta ca e bun tare, și ea e experta deci o credem pe cuvânt. Burgerul l-a devorat Patricia pe tot, și eu aș zice că i-a plăcut. Ce-i drept, ea voia costițe, dar din păcate nu mai aveau. Aici…nu mai vin. Locatia e superbă, și doar îmi pot imagina vara ce plăcut poate fi, dacă nu ar fi așa de înțepați.

Am uitat să vă spun că am făcut și o comandă. O pizza nici bună, nici proastă care ne-a venit fara cele 2 doze de pepsi promise pe motive ca “nu mai e nene’ ce sa-i faci?”  Crinul Alb se numea restaurant, tot același  care nu ne-a raspuns în prima seara deși se lăuda că ar fi non stop. Din cauza menționată am fost nevoite să mâncăm pâine cu pate după ce ne-am răsfațat cu prosecco, cocktailuri și câteva shoturi. Pate Ardealul dacă chiar vrei să știi.

cof

Calatorii

mancareoradearesturantesnoozzthe drippervia29

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *