loading

Idee pentru mic dejun: Omletă cu ierburi italienePosted by On

Crescând cu bunicii am fost învățată cu mic dejunuri copioase și diverse. Nici nu aș vrea să ma lepăd de acest obicei. Când te trezești prea târziu și ai poftă de ceva cu adevărat copios, care să nu dureze prea mult, încearcă omleta de mai jos. În ea am pus oregano din plin, dar dacă nu ești fan îl poți înlocui cu busuoic sau un amestec italian. Eu prefer piperul pe deasupra, așa că în compoziție am adaugat doar sare pe lânga oregano.

Salata este cea clasică, de care eu personal nu mă pot despărți în ultimul timp. Roșii dulci alături de rucola amară și un ulei de măsline extravirgn, asta e rețeta mea pentru atunci când chiar nu știu ce să pun pe alături.

Pentru un mic dejun în doi ai nevoie de:

  • 4 ouă
  • 2 lingurițe de oregno
  • ulei
  • o mână de salată de rucola
  • roșii cherry dulci
  • o bucățică de parmezan sau cheddar sau orice altă brânză tare, maturată
  • o lingură de ulei de măsline extravirgin
  • 1 linguriță de zeamă de lămâie sau oțet balsamic
  • sare, piper

Cum se face:

  1. Într-un bol se bat ouăle cu sare și câte o linguriță de oregano la 2 ouă.
  2. Se încinge tigaia și se pun ouăle bătute. Se amestecă puțin pentru a se închega. Când e aproape gata se împăturește în tigaie.
  3. Rucola se combină cu sare, roșii ulei de măsline și zeama de la aproximativ un sfert de lămâie – cam 1 linguriță.
  4. Se rade parmezan pe deasupra și se servește lângă omletă. Poftă bună!

Mic Dejun

rucola

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *