Now Reading
Am încercat noul meniu de la Olivo

După Olivo nu mă prea dau în vânt. Ce-i drept nu i-am trecut pragul decât de vreo două ori, iar în una din ele a fost o eșuare totală. Apreciez în schimb locația și muralul ăla absolut superb. Ei acum vor să își restrângă meniul, să aibă unul de prânz și unul de cină și care (atenție!) să fie SEZONIER. Pentru urechile mele asta este muzică pură. Despre fustrarile personale legate de meniurile restaurantelor din Cluj (și nu numai) revin într-un alt articol. Olivo propune o degustare de nu mai puțin de 6 feluri: 3 aperitive, 2 feluri principale si un desert, acompaniate de 4 vinuri de la crama Valahorum. Despre vinuri eu abia învâț, așa că pe partea asta o sa mă rezum la mi-a plăcut, aromat, acid și cam atât.

Introducerea

Deși mă laud că sunt o personă punctuală, uite că taman aici am întârziat 5 minute. Deja se făceau introducerile și se povestea despre meniu și alte cele. Mă întâmpină o chelneriță grabită, ma întreabă drăguț dacă am rezervare. Eu ăi spun că da, încerc să-mi ochesc masa dar ei stateau cu spatele și nu-i vedeam. Celălalt chelner face o grimase în fundul sălii, mimând”nu” în timp ce gesticuleaza viguros un “nu” mai mare. M-am gândit că tare drăguț ar fi să țip până în strafundul sălii că am rezervare, dar doar mie mi s-ar fi părut amuzant. Îmi găsesc masa, ma strecor. Poate oi fi eu o mică corporatistă, dar nu le vântura un mare nu potențialilor tai clienți chiar dacă au rezervare sau nu.

O experiență plăcută per total

Ni se prezintă vinurile, meniul și motivul. Vine și bucătarul șef și prezintă motivele din spatele schimbării de meniu. Aud cuvinte precum local, meniu restrâns, peparate noi. O inițiativă demnă de aplaudat! Parol!

Încep să se umple paharele cu o Feteasca Alba de la Valahorum care a fost preferatul meu. Un vin alb, deloc acid .. și bun. V-am zis că nu știu multe despre vinuri, dar ăsta o să îl caut în magazine. Înainte de a trece la mâncarea întreaga experiență a fost una foarte plăcuta. Vinul a curs gârlă! Îmi pare rău că folosesc aceste adjective, dar somelierul a fost foarte atent ca nu cumva să ți se golească paharul, povestind cât trebuie despre vinul în cauză. Porțiile din punctul meu de vedere, au fost uriașe. Serios. Observ că nu sunt singurii care sunt darnici cu porțiile, dar pentru un meniu de degustare aș fi putut cu niște porții chiar înjumătățite. Prețul a fost de 140 de lei de persoană, cu vin inclus ceea ce mi se pare un preț FOARTE decent. Eu spre exemplu am avut spor și am băut nu mai puțin de 7 pahare de vin. Șapte! Și am și refuzat reumplerea de câteva ori. În decursul celor 3 ore Olivo mi-a retrezit interesul.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll To Top