loading

1 masă, 2 persoane, 10 lei: Pulpe pe pui la cuptor cu curry și piure de morcoviPosted by On

Dacă nu știi de conceptul cu care vreau să mă joc, sau dacă nu ai văzut prima rețetă aici să știi că totul se bazează pe un principiu foarte simplu: trebuie să te duci într-un magazin cu 10 lei și să cumperi ingrediente cu care să faci o masă pentru două persoane. Având în vedere că e aproape imposibil să gătești cu 10 lei, trebuie să ne bazăm pe o cămară esențială: sare și piper, ulei și oțet, făină și zahăr. Atât. Practic ce mai rămâne după ce chiar se termină toată mâncarea.

Saptămâna asta am fost foarte mulțumită de reușita mea. Să știi că chiar dacă poza arată doar două pulpe, ar veni cam 3 de persoană.Dacă aș mai fi adăugat una, ar fi părut mai ingrămădite. Și nu dădea bine în poză. Dacă îți place cum am făcut puiul, să știi că este o tehnică franțuzească. Este un video care îți arată cum poți obține același rezultat. Este foarte simplu, îți trebuie un cuțit și puțină forță. Cât despre gust, au ieșit demențial de aromate si pielea foarte, foarte crocantă. Secretul? Trebuie să le usuci foarte bine înainte de a aplica puțină sare  praful de curry. Dar foarte bine. Astfel vei avea parte de piele crocantă, numai bună.

Să știți ca nu mai am bonul, dar totalul a fost de 8.96 de lei + un cățel de usturoi deci undeva la 9 lei și ceva. De data asta m-am oprit tot la Lidl, dar voi încerca diferite magazine pe viitor, promit.

Listă de cumpărături:

  • 600gr pulpe de pui inferioare
  • 500 gr morcovi
  • curry
  • 1 căpățână de usturoi

Ai nevoie de:

  • 600 gr pulpe de pui
  • 500 grame morcovi
  • 2 lingurițe de curry
  • un praf de sare
  • 6 cășei de usturoi
  • 2 linguri de ulei

Instrucțiuni:

  1. Se pregătește puiul cum v-am spus mai sus. Se usucă bine cu un prosop si cu o palmă se unge tot cu praful de curry și puțnă sare.
  2. Într-o tavă se pune o hârtie de copt și o se unge o lingură de ulei. Se pun pulpele, ori în picoare ori culcate și se dau pentru 25-30 de minute la cuptor. Se întorc dupa 15 minute dacă se pun culcate.
  3. Între timp morcovii se pun la fiert  împreună cu usturoiul decojit.
  4. Când s-au fiert bine, se scurg de apă și se rezervă o lingură din apa în care au fiert.
  5. Se pun într-un blender, împreună cu o lingură de ulei și cea de apă și sare. Se blenduiește bine. Nu va fi chiar ușor va trebui să mai opriți și să curățați marginile. Merge mai ușor cu cel de mână.
  6. Se pun pulpițele peste piure.. si poftă bună să aveți!

 

 

10 leiPrincipale

cuptormorcovipiurepuipulpe pui

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *